Ingrediente
Descriere
Cred că majoritatea din noi au gustat măcar o dată acest tort. Şi mai cred că place aproape tuturor. Mai exact,plăcea, cel din varianta copilăriei noastre. Am descoperit recent reţeta în culegerea "Выпечка по ГОСТу" de Irina Ceadeeva. L-am făcut şi am retrăit acele momente frumoase cînd tata ne aducea acest tort. Vă recomand să-l încercaţi.
Etapele de gătit
pas 1. Vă recomand să coaceţi blatul cu o seară înainte de ziua cînd veţi servi tortul sau cel puţin cu 8 ore înainte. Pentru început se bat albuşurile spumă tare(cînd întorceţi castronul cu fundul în sus ,să nu se scurgă) împreună cu 40 gr de zahăr.
pas 2. Gălbenuşurile se bat bine cu 80 gr de zahăr pînă acesta se topeşte.
pas 3. Cu o spatulă sau o lingură de lemn,mişcînd de jos în sus cu atenţie,amestecaţi ambele compoziţii. Nu exageraţi.
pas 4. Cerneţi făina şi amestecaţi încă o dată.
pas 5. Trebuie să obţineţi o compoziţie ce scoate bule de aer,avînd un sunet specific.
pas 6. Se unge o tavă de chec cu unt şi se toarnă compoziţia.Se coace în cuptorul preîncălzit la 200 grade timp de 25-30 minute. (eu am aşternut fundul formei cu hîrtie de copt...pentru siguranţă)
pas 7. Se lasă să se răcorească în formă vreo 5 minute.
pas 8. Se răstoarnă apoi pe un reşou sau dacă nu aveţi,faceţi un pat din prosoape(ca să nu transpire) şi-l lăsaţi măcar 8 ore să se răcorească.
pas 9. Pentru pregătirea siropului,se pune la foc încet apa cu 100 gr zahar,mestecîndu-se pînă se topeşte. Cînd s-a răcorit,se adaugă o lingura de brandy.
pas 10. Pentru pregătirea cremei se amestecă gălbenuşurile cu laptele fiert(de temperatura camerei).Masurati laptele fiert deja!!!
pas 11. Se adaugă zahărul(185 gr) şi se amestecă pînă acesta se topeşte.
pas 12. Se strecoară şi se pune apoi la foc mic,mestecînd ca să nu se facă cocoloaşe pînă începe a se îndesi. Trebuie să aibă culoarea şi consistenţa laptelui condensat.Se ia de pe foc şi se pune într-un vas cu apă rece.La mine culoarea e mai galbenă pentru că am folosit ouă de la ţară.Se acoperă cu folie alimentară ca să nu se acopere cu peliţă şi se lasă să se răcească pînă la temperatura camerei.
pas 13. Untul moale se mixează puţin,apoi se adaugă cîte o lingură din crema Charlotte,mixînd în continuare.
pas 14. Pînă se omogenizeză bine.În final se adaugă şi lingura de brandy.
pas 15. Colorăm cîte o lingură de cremă în roz şi în verde.
pas 16. Restul cremei se împarte în două vase şi în unul se adaugă linguriţa de cacao.
pas 17. Se taie colţurile de sus ale blatului(ca să corespundă etalonului).
pas 18. Apoi se taie în trei pe orizontală.
pas 19. Se însiropează prima parte şi se acoperă cu jumătate din crema fără cacao.
pas 20. Urmează a doua parte însiropată şi acoperită cu cremă.Partea de deasupra se însiropează doar.
pas 21. Se lasă 2 linguri pentru ornare şi se îmbracă tot tortul în crema cu cacao.
pas 22. Marginile tăiate ale tortului se dau în cuptor pînă se rumenesc,apoi se mărunţesc în blender.
pas 23. Se presară "fărîmiturile" peste tort. P.S. Mi-a luat mult timp şi se pierde multă cremă pentru ornare,aşa că data viitoare o să mă opresc la această etapă,acoperind tortul cu toată crema. Pentru decor se poate folosi altceva...
pas 24. Facem "rîndurile" de cremă cu un poş(cam curbe ale mele:))
pas 25. Urmează floricelele şi frunzuliţele(caraghioase şi ele):)) ,Dar asta nu a scăzut din gustul divin al tortului. Se dă tortul la rece pentru minimum 4 ore. DSCF0170
pas 26. Şi o secţiune... Pot să recunosc că dacă nu erau pozele,ai mei cu greu credeau că l-am făcut eu ...Deci...vă doresc spor la treabă...
Adaugă comentariu
Comentarii
Reţete similare
Muffins pufoşi
După părerea mea, e reţeta ideală de muffins. Pufoşi şi aromaţi!
mai mult...Gogosi pufoase
Gogosi pufoase si aromate.
mai mult...Tarta cu crema pasticcera
Delicioasă
mai mult...
Buna ziua as avea o intrebare în ingrediente scrie 4 ouă si 2 gălbenușuri
Întrebarea ar fii din alea 4 ouă se foloseste la chec si cele 2 gălbenușuri la crema ca nu inteleg cand pregătim compoziția pt chec 4 albusuri si 4 gălbenușuri merg la chec si alte 2 gălbenușuri merg la crema sau la chec merg doar 2galbenusuri si restul 2la crema
Adăugat: 14.12.2018 12:37